Procurorii PCCOCS, de comun cu angajații INI și DGUP din cadrul Poliției au reținut alte cinci persoane în dosarul escrocheriilor în dosarul denumit generic „Bis Mobil Kitchen.”
Astfel, au fost pornite 17 cauze penale, iar prejudiciul depășește 10.000.000 lei. Ulterior reținerii fondatorului companiei și plasării lui în arest, vineri au fost desfășurate 19 percheziții la mai multe adrese din Chișinău, în cadrul cărora au fost ridicate inclusiv documente contabile, înscrisuri de ciornă, telefoane mobile, purtători electronici de informație, mijloace bănești, contracte, facturi și ștampile.
Cele cinci persoane reținute vineri sunt trei bărbați și două femei din cadrul companiei, cu rol de contabili și agenți de vânzare. În ceea ce privește fondatorul companiei, urmează ca să se pronunțe Curtea de Apel Chișinău asupra contestării procurorilor PCCOCS vizavi de termenul arestării acestuia de 20 de zile, în raport cu cel de 30 de zile solicitat inițial.
Investigațiile continuă, timp în care persoanele vizate în dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.