Ziua națională a lecturii, marcată la Negureni, raionul Telenești

La biblioteca din satul Negureni, raionul Telenești, a fost organizat un eveniment dedicat Zilei naționale a lecturii, la care au participat deputatele Iulia Dascălu și Angela Munteanu-Pojoga. Copiii...

La biblioteca din satul Negureni, raionul Telenești, a fost organizat un eveniment dedicat Zilei naționale a lecturii, la care au participat deputatele Iulia Dascălu și Angela Munteanu-Pojoga.

Copiii și localnicii au organizat o șezătoare literară, la care au recitat poezii scrise de Grigore Vieru și au interpretat cântece pe versurile marelui poet.

„Scopul întâlnirii a fost încurajarea lecturii prin omagiul adus moștenirii literare lăsate de poetul neamului nostru. Prin astfel de evenimente ne dorim să apărăm statutul cărții în concurență cu noile tehnologii, cele care acaparează tot mai mult timpul și atenția tinerei generații”, a menționat deputata Angela Munteanu-Pojoga.

„Ne dorim o societate cultă, unde cartea sa aibă un loc de cinste, iar cititorul să-și dezvolte inteligența prin plăcerea lecturii”, a adăugat deputata Iulia Dascălu.

Evenimentul s-a desfășurat în contextul Zilei naționale a lecturii, care va fi marcată pe data de 14 februarie, de ziua de naștere a poetului Grigore Vieru. Anul trecut, Parlamentul a adoptat un proiect de hotărâre care prevede acest lucru. Hotărârea de Parlamet prevede organizarea în această zi a activităților culturale, sociale și educaționale prin care să fie promovată lectura. Totodată, Parlamentul a lansat o campanie de promovare a lecturii, care se va desfășura pe parcursul lunii februarie.

In this article