Yandex Go extinde fondul de asistență financiară pentru șoferii afectați de coronavirus în Moldova

Yandex Go în Moldova prelungește termenul fondului de asistență financiară pentru partenerii săi din țară. Programul este destinat șoferilor care au contractat coronavirus și celor care au fost...

Yandex Go în Moldova prelungește termenul fondului de asistență financiară pentru partenerii săi din țară. Programul este destinat șoferilor care au contractat coronavirus și celor care au fost în carantină din cauza contactului cu persoane infectate. Astfel, aceștia vor putea primi ajutor financiar până la sfârșitul anului 2021. Programul e valabil și în alte șapte țări (Rusia, Serbia, Letonia, Estonia, Kazahstan, Armenia și Georgia), iar în celelalte țări în care serviciul este prezent, programul se află în plin proces de inițiere.

Unul dintre șoferii care au primit ajutor prin intermediul fondului este Petru Smolenschi, angajatul serviciului Eko Taxi, partener al Yandex Go în Moldova. După instituirea stării de urgență de către autoritățile din Moldova, Petru a continuat să lucreze în conformitate cu toate măsurile de siguranță. Cu toate acestea, după contactul cu o persoană infectată, șoferul a fost nevoit să respecte regimul de carantină. Pauza de două săptămâni s-a dovedit a fi o perioadă nu foarte ușoară pentru Petru, prin urmare, potrivit acestuia, ajutorul financiar a fost unul foarte oportun:

„Atunci când am revenit la muncă după acea pauză necesară, conducerea parcului de taxi mi-a sugerat să aplic documentele pentru a beneficia de fondul Yandex Go. În termen de o săptămână de la depunerea cererii, banii au ajuns la mine pe cont. Acest ajutor neașteptat a fost ca un colac de salvare, în vremuri complicate”.

Fondul de ajutor financiar a fost creat pentru prima dată în martie 2020, la începutul pandemiei de coronavirus, suma totală fiind de peste 6 milioane de euro.

Aceasta nu este singura inițiativă orientată spre susținerea partenerilor în timpul pandemiei. Serviciul a organizat curse gratuite pentru medici și personalul medical, iar mulți șoferi au susținut acest proiect. Aplicația continuă să informeze utilizatorii și șoferii cu privire la necesitatea respectării tuturor măsurilor de siguranță.

In this article