Peste 400 de voluntari au răspuns apelului Primăriei Chișinău de a se lansa în campania ”Împreună împotriva COVID-19”, în cadrul căreia sunt ajutați veteranii, bătrânii și persoanele nevoiașe. Primarul Ion Ceban a anunțat că acțiunii s-au alăturat 394 de voluntari, iar alți 45 își încep astăzi activitatea.
Voluntarii, alături de echipa Direcției generale asistență socială și sănătate, au ajutat mai multe persoane care au solicitat suport în această perioadă de criză. În 8 zile de la lansarea campaniei, au fost ajutate aproape 200 de persoane. La liniile vezi: 0800-00080 și 0800-00090 au apelat 240 de cetățeni.
Până la 50 de persoane fără un loc permanent de trai și mai mulți veterani primesc în fiecare zi prânzuri calde. Mâncarea este oferită de mai mulți agenți economici. Alți antreprenori au donat paturi, haine și combustibil. Echipei de voluntari s-au alăturat și cetățenii simpli.
Ion Ceban s-a arătat recunoscător tuturor celor care au acceptat să se alăture inițiativei Primăriei Chișinău.
”Susținerea reciprocă în aceste momente este esențială. De fiecare dintre noi depinde sănătatea oamenilor. O prioritate pentru noi în această perioadă sunt vârstnicii, familiile cu mulți copii și persoanele cu dizabilități”, a declarat primarul.
Fiecare voluntar este echipat cu o vestă specială și poartă la vedere un carnet de voluntar.