Vlad Musteață, fostul director „Pro Imobil” s-ar alege cu un nou dosar penal. Acesta este învinuit de evaziuni fiscale și spălare de bani

Schimbarea guvernării pare să readucă în activitate mai multe persoane certate anterior cu legea. Este și cazul fostului director al companiei imobiliare „Pro-Imobil”, Vlad Musteață, cu dosar penal...

Schimbarea guvernării pare să readucă în activitate mai multe persoane certate anterior cu legea. Este și cazul fostului director al companiei imobiliare „Pro-Imobil”, Vlad Musteață, cu dosar penal în Republica Moldova, reținut în Italia și care, potrivit unor surse bine informate, a reluat schemele ilegale anterioare, lăudându-se că acum nu-i mai este frică de justiție pentru că este în relații bune cu reprezentanți ai noii puteri.

După ce a fugit de justiția moldovenească, dar totuși a fost reținut în Italia, unde a stat câteva luni în penitenciar, Vlad Musteață și-a pierdut funcția de administrator al Companiei „Pro-Imobil”. Cu toate acestea, el continuă să semneze contracte, care, de fapt, nu sunt recunsocute de actuala administrație a companiei, fiind astfel ilegale. Totodată, potrivit unor surse, el continuă și schemele ilegale pe care le practica și anterior.

Mai mult decât atât, Vlad Musteață folosește numele companiei în propriile interese, iar banii din contractele pe care le avizează sunt scoși săptămânal din Republica Moldova, în timpul călătoriilor acestuia la București.

În prezent sunt depuse mai multe plângeri la organele procuraturii în privința acestor abuzuri și ilegalități, dar lucrurile se mișcă foarte greu. (Se anexează cererea)

Întâmplător sau nu, dar Vlad Musteață susține că acum nu-i mai este frică de organele de anchetă și își poate rezolva simplu toate problemele întrucât este în relații strânse cu unii reprezentanți ai noii guvernări, făcând referire în mod special la deputatul PAS Vladimir Bolea, cunoscut pentru interesul față de domeniul construcțiilor din Chișinău, fiind și autorul unui controversat proiect de lege în acest sens.

La 20 martie, Procuratura a pornit o cauză penală pe faptul comiterii evaziunii fiscale de către un angajat al companiei „Pro Imobil”. Procurorii au cerut mai multe informații în legătură cu această persoană, dar și datele altor angajați, inclusiv ale lui Vlad Musteață.

Amintim că încă în august 2016 Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a inițiat urmărirea într-o cauză penală pentru evaziune fiscală în proporții deosebit de mari la compania „Pro Imobil”. La 28 august 2017 procurorii de la PCCOCS au demarat un șir de percheziții la sediul „ProI Imobil”. Conducerea companiei imobiliare a fost suspectată de evaziune fiscală în proporții deosebit de mari, care depășea 5 milioane de lei.

În urma perchezițiilor au fost reținute mai multe persoane, dar administratorul de atunci, Vlad Musteață a fugit din țară și a fost dat în căutare internațională. El a fost reținut în noiembrie 2017 în Italia, dar a fost eliberat la începutul anului 2018, după ce o instanță de judecată a decis să schimbe mandatul de arest prin control judiciar. La scurt timp, Musteață a revenit în Moldova.

Potrivit unor surse, prejudiciul cauzat statului de Musteață și partenera sa de afaceri Victoria Condratiuc este de aproape 10 ori mai mare decât suma anunțată oficial, fiind vorba de aproximativ 40 de milioane de lei. Este vorba de bani proveniți din contractele imobiliare care nu au fost reflectate în evidența contabilă, plata salariilor în plic, precum și alte activități frauduloase.

Sursa: kp.md

In this article


Join the Conversation