Patru bărbați, suspectați de vânzarea substanțelor narcotice și psihotrope pe teritoriul raionului Drochia, sunt documentați de polițiști.
Oamenii legii au stabilit că indivizii, cu vârste între 25 și 57 de ani, comercializau drogurile atât la domiciliu, cât și prin plasarea acestora în ascunzișuri.
„De la domiciliile suspecților, polițiștii au ridicat masă vegetală mărunțită, asemănătoare cu marijuana, echipamente confecționate artizanal pentru consumul de droguri, dar și un pistol de model neidentificat. Valoarea drogurilor ridicate este estimată la aproximativ 60.000 de lei. Tot ce s-a confiscat a fost transmis la CTCEJ al IGP pentru expertiză”, comunică IGP.
Potrivit legii, bărbații riscă o pedeapsă de la 3 la 7 ani de închisoare.
Cercetările continuă.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!