VIDEO// Urmărire spectaculoasă în Capitală: Șoferul condamnat la 15 ani de închisoare s-a eschivat de poliție

Astăzi, cinci echipaje de poliție au fost implicate într-o urmărire în capitala Republicii Moldova, pe strada A. Mateevici. Un șofer a fost observat conducând neregulat un Renault și...

Astăzi, cinci echipaje de poliție au fost implicate într-o urmărire în capitala Republicii Moldova, pe strada A. Mateevici. Un șofer a fost observat conducând neregulat un Renault și a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor. În loc să se conformeze, șoferul a accelerat brusc și a generat multiple situații periculoase în trafic.

Pentru a-l opri, au fost mobilizate cinci echipaje de poliție. După aproximativ jumătate de oră de urmărire, șoferul a fost reținut. Acesta are 43 de ani și este originar din Bubuieci.

Bărbatul se eschiva de organele de drept, după ce a fost condamnat pe teritoriul Republicii Moldova la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și fals în acte.  Acesta a fost condamnat și pe teritoriul României pentru contrabandă.

 

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article