VIDEO// Trei minori au spart un magazin, în capitală și au furat țigări de 8.000 de lei

Trei minori cu vârstele de 14 şi respectiv 15 ani, domiciliaţi în r. Ialoveni, au fost reţinuţi de către ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Centru...

Trei minori cu vârstele de 14 şi respectiv 15 ani, domiciliaţi în r. Ialoveni, au fost reţinuţi de către ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Centru al Direcţiei de Poliţie a mun. Chișinău, după ce au pătruns într-un magazin alimentar amplasat pe șos. Hâncești, de unde în mod tainic au sustras produse din tutungerie în sumă de 8 000 lei.

Conform informațiilor constatate, aceștia au pătruns în magazin prin deteriorarea ușii de la intrare și au sustras 25 blocuri de țigări. Acțiunile lor au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate în preajma magazinului. Este de menționat că minorii nu sunt la prima abatere, anterior fiind documentați pentru infracțiuni similare.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști minorii au fost depistați la domiciliul unuia dintre ei, iar într-un pachet au fost depistate și ridicate pachetele de țigări sustrase.

În acest context, a fost iniţiată o cauză penală pentru furt iar minorii sunt cercetaţi în stare de libertate. Legislaţia în vigoare prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

In this article