Ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Râșcani din cadrul Direcției de Poliției a mun. Chișinău, au reținut un tânăr în vârstă de 20 de ani din raionul Leova, pentru furt din mai multe automobile.
Acesta pe parcursul lumii martie a pătruns în cel puțin 6 automobile ce erau parcate în curțile blocurilor de locuit din sec. Râșcani, de unde a sustras mai multe bunuri materiale. Tânărul pătrundea în automobile pe timp de noapte prin deteriorarea geamurilor s-au a lacătelor de la ușă. Astfel, prin acțiunile lui individul a cauzat părților vătămate un prejudiciu considerabil.
În urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de forțele de ordine, suspectul a fost localizat și reținut, iar o parte din bunurile sustrase au fost ridicate de la domiciliul suspectului şi urmează să fie returnate proprietarilor.
Suspectul s-a dovedit a fi anterior judecat pentru comiterea infracțiunilor de furt și jaf.
În acest context au fost iniţiate mai multe cauze penale pentru furt, care conform legislație se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de 180 la 240 ore sau cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.