VIDEO// Recidiviști cercetați penal dupa ce au sustras telefoane în valoare de 500 000 lei

Un grup infracțional în componența  a patru indivizi, pe parcursul lunilor septembrie – octombrie 2020, au pătruns în patru magazine specializate în comercializarea telefoanelor mobile și accesoriilor...

Un grup infracțional în componența  a patru indivizi, pe parcursul lunilor septembrie – octombrie 2020, au pătruns în patru magazine specializate în comercializarea telefoanelor mobile și accesoriilor din  mun. Chișinău și Bălți, de unde au sustras mai multe telefoane mobile. Prejudiciul cauzat constituie 500 000 lei.

În urma măsurilor speciale de investigații, cât și acțiunilor de urmărire penală efectuate de către ofițeri de investigații din cadrul DP mun. Chișinău și IP Botanica de comun cu ofițerii de urmărire penală sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Botanica, au fost identificați doi indivizi specializați în furturile de telefoane mobile din magazinele specializate. Aceștia s-au dovedit a fi cu vârstele de 21 și 34, originari din UTA Găgăuzia și Taraclia, anterior judecați pentru infracțiuni analogice.

Activitatea camuflată şi bine organizată a fost monitorizată de către forțele de ordine timp de 2 luni, perioadă în care s-au acumulat probe concludente ce ar demonstra complicitatea figuranților în comiterea furturilor din magazinele specializate.

Totodată, oamenii legii au stabilit că activitatea acestora era bine determinată, fiecare membru al grupării criminale avea rolul său în comiterea infracțiunii. Indivizii pătrundeau în magazine pe timp de noapte,  prin deterioarea sticlei de la ușa de la intrare. Acțiunile lor au fost surprinse de camerele de supraveghere.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, cât și la casele de amanet, polițiștii au depistat și ridicat telefoanele mobile, pe care aceștia le-au vândut.

Actualmente bănuiții sunt plasați în arest pentru un termen de 30 de zile și sunt cercetați penal pentru furt în proporții, care conform legislației în vigoare prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 la 12 ani.

Totodată polițiștii continuă acțiunile speciale de investigație și urmărire penală, pentru documentarea și stabilirea altor persoane implicate în activitatea criminală.

In this article