În după amiaza zilei de azi, echipajul aero-medical SMURD Iași a efectuat o operațiune aero-medicală de transportare a unui bărbat în vârstă de 63 de ani din Vulcănești UTA Găgăuzia la Chișinău.
Potrivit datelor înregistrate necesitatea de transportare a acestuia pe calea aerului a apărut în urma agravării a unei boli cardiovasculare. Pacientul a fost preluat de medicii și paramedicii SMURD Iași din spitalul raional Vulcănești fiind transportat în siguranță în municipiul Chișinău. Aici, elicopterul SMURD a aterizat pe stadionul Dinamo de unde bărbatul a fost transportat de Serviciul Republican Aviasan la Institutul de Cardiologie din capitală pentru ulterioare îngrijiri medicale.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la începutul anului 2020 aceasta este a șaptea operațiune aero -medicală transfrontalieră SMURD, pentru cetățenii Republicii Moldova.