Alegeri prezidențiale, pe 1 noiembrie. PSRM a înregistrat inițiativa la Parlament

Deputații PSRM au înregistrat un proiect de Hotărâre, care prevede organizarea alegerilor prezidențiale în data de 1 noiembrie 2020. Documentul a fost publicat de socialistul Vasile Bolea, președintele...

Deputații PSRM au înregistrat un proiect de Hotărâre, care prevede organizarea alegerilor prezidențiale în data de 1 noiembrie 2020. Documentul a fost publicat de socialistul Vasile Bolea, președintele Comisiei Juridice, numiri și imunități.

„Am înregistrat un proiect de hotărîre cu privire la stabilirea datei alegerilor Președintelui Republicii Moldova. Conform art.109 alin.3) din Codul electoral, Parlamentul stabilește data alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor. Am propus ca data alegerilor să fie stabilită pentru 1 noiembrie 2020”, a scris Bolea.

Precizăm că astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, șeful statului, Igor Dodon, a anunțat că va propune Parlamentului ca alegerile prezidențiale să aibă loc pe 1 noiembrie.

In this article