Politologul Ian Lisnevschi a lansat un videoclip pe canalul său de Telegram, analizând posibila conexiune între referendumul privind aderarea Republicii Moldova la UE și alegerile prezidențiale, întrebându-se dacă această mișcare este o strategie bine calculată.
În postarea sa, Lisnevschi investighează motivele din spatele deciziei guvernării PAS de a organiza atât referendumul, cât și alegerile prezidențiale în aceeași zi. Această mișcare a fost intens criticată de unii și a stârnit numeroase speculații și întrebări în rândul cetățenilor. În special, se pune întrebarea cui servește această combinație și ce beneficii ar putea obține cetățenii din aceasta.
“Referendumul organizat împreună cu alegerile prezidențiale, o va ajuta pe Maia Sandu să monopolizeze bazinul electoral proeuropean pe toată durata campaniei”, susține Lisnevschi.
Politologul subliniază că există suspiciuni și neclarități legate de adevăratele motive din spatele acestei decizii politice. El analizează cum această strategie ar putea influența scena politică din Republica Moldova și ce impact ar putea avea asupra rezultatelor alegerilor prezidențiale.