Locuitorii satelor salută inițiativa președintelui țării de a dezvolta infrastructura de aprovizionare cu apă, transmite Breaking News cu referire la NTV.
Ei spun că asta le dă speranţe că lucrurile se vor schimba în bine și le oferă perspective pentru o viață mai bună. Satul Hânceşti din raionul Făleşti nu a avut niciodată apeduct, iar localnicii sunt nevoiți să aducă apa tocmai de la marginea satului. Nu este mai bună nici situația din satul Cojuşna, aflat la 20 de kilometri de Capitală.
Locuitorii satului Hânceşti spun că aducerea apei este o problemă zilnică pentru ei. Unii au fântâni în curte, însă cei mai mulți cară apa cu găleţile de la izvoare, aflate la distanțe mari de case. Oamenii se plâng că administrațiile locale anterioare nu au făcut nimic pentru a soluționa problema asigurării cu apă potabilă.
Primarul satului Hânceşti spune că, deşi localitatea se află la o distanţă de doar doi kilometri de Prut, nu a fost conectată până acum la apeduct.
Localnicii țin la sursele de apă potabilă ca la ochii din cap. Ei spun că, dacă vor rămâne fără ele, nu vor mai avea perspective în sat. Atât primarul, cât și oamenii, văd în inițiativa președintelui țării o adevărată speranță.
Și locuitorii satului Cojușna, raionul Strășeni, au primit cu bucurie vestea despre decizia președintelui țării de a conecta localitățile la apeduct. Ei spun că, deși se află la doar 20 de kilometri de Capitală, niciodată nu au avut un apeduct. De aceea, aproximativ 7.000 de oameni sunt nevoiți să ia apă din fântâni. Doar câțiva au apă în casă, iar asta pentru că și-au instalat pompe în fântânile din ogradă. Construirea unui apeduct la Cojușna este un vis pentru localnici.
Potrivit Biroului Național de Statistică, cu apă potabilă sunt asigurate aproximativ 75 la sută dintre localitățile din țară.