VIDEO// Cercetat penal pentru furt și răpirea unui automobil

Ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, în urma măsurilor speciale de investigație au reținut un tânăr în...

Ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, în urma măsurilor speciale de investigație au reținut un tânăr în vârstă de 25 de ani, acesta fiind suspectat de comiterea a două infracțiuni în aceiași zi.

Tânărul în seara de 30 octombrie, în timp ce se afla pe str. Natalia Gherman, a pătruns în automobilul marca ,,Volkswagen” de unde a sustras un telefon mobil de model ,,Samsung A30”, ce aparține unui bărbat în vârstă de 36 de ani, după comiterea infracțiunii cu bunul sustras a părăsit locul comiterii infracțiunii, prejudiciul fiind estimat la 3 000 lei. Ulterior suspectul ajungând pe strada Ion Inculeț, profitând de faptul că nu este văzut de nimeni prin deteriorarea lacătului a pătruns într-un alt automobil de marca  ,,Volkswagen” deplasându-se într-o direcție necunoscută. Prin acțiunile sale a cauzat proprietarului în vârstă de 32 de ani, un prejudiciu în sumă de 100 000 lei.

În timpul deplasării tânărul  a fost observat de un echipaj INSP fiind stopat de polițiști, acesta a reușit să părăsească unitatea de transport fugind într-o direcție necunoscută.

Urmare a măsurilor întreprinse acesta a fost reținut și escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale tânărul și-a recunoscut vina în ambele cazuri, totodată comunicând că în momentul comiterii infracțiunii era în stare de ebrietate.

Actualmente tânărul este cercetat penal pentru Furt și Răpirea mijlocului de transport, iar conform legislației pentru faptele comise el riscă  amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 4 ani.

In this article