Deciziile Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) reprezintă un genocid împotriva cetățenilor Republicii Moldova, iar actuala guvernare, tacit, le permite acest lucru. Declarația a fost făcută de către deputatul socialist Vasile Bolea, în timpul protestului față de majorarea tarifelor la resursele energetice.
„Azi ANRE trebuia să aprobe o decizie importantă pentru ei în primul rând, urma să aprobe noile tarife la energia electrică, evident că nu vor să coboare aceste tarife. Azi s-au temut și au transferat ședința pentru vineri. De la aprobarea deciziilor pe care le ia ANRE toată populația Republicii Moldova plânge și doar 6 oameni care activează aici se bucură de aceste decizii. Știți de ce? Deoarece salariile lor nemijlocit sunt legate de tarif, cu cât mai mare este tariful, cu atât mai mare este bugetul acestei instituții”, a declarat Vasile Bolea.
Blocul politic al Comuniștilor și Socialiștilor au organizat, azi, un protest la ANRE față de tarifele exagerate la resursele energetice. Manifestanții au cerut demisia conducerii ANRE.