Vama: O nouă aplicație la traversarea frontierei de stat

Transportatorii de mărfuri și-ar putea programa traversarea frontierei începând cu cea de-a doua jumătate a anului curent. Aplicația care permite acest lucru, urmează a fi implementată de către...

Transportatorii de mărfuri și-ar putea programa traversarea frontierei începând cu cea de-a doua jumătate a anului curent. Aplicația care permite acest lucru, urmează a fi implementată de către Serviciul Vamal, cu sprijinul financiar al Programului USAID pentru Reforme Structurale în Moldova (Programul RSM).

Principiul de funcționare a noului sistem va fi similar celor aplicate în mai multe state europene. Mai exact, transportatorii de mărfuri își vor putea rezerva în prealabil timpul de traversare a frontierei, ceea ce va reduce substanțial aglomerările și va fluidiza traficul. Aplicația va putea fi accesată prin intermediul tuturor dispozitivelor electronice disponibile (calculator, tabletă, telefon).

De asemenea, acest concept de gestionare a fluxurilor transfrontaliere urmează a fi propus spre implementare și autorităților omoloage din statele vecine, astfel încât formalitățile să fie accelerate pe ambele părți ale frontierei.

Vitalie Vrabie le-a mulțumit reprezentanților Programului USAID. În acest context, Directorul Vămii a menționat și asistența financiară oferită de USAID, prin intermediul aceluiași Program, pentru achiziționarea aplicației TIR-EPD (declararea prealabilă a tranzitului sub acoperirea carnetului TIR), care va deveni în curând funcțională.

In this article


Join the Conversation