Un tânăr a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de către concubinul mătușii sale.
Incidentul a avut loc pe data de 13 septembrie, în jurul orei 01:00, în localitatea Gălești, din raionul Strășeni.
Potrivit poliției locale victima despre un tânăr în vârstă de 22 de ani. Acesta locuiești împreună cu mătușa sa și concubinul ei. Noaptea trecută, după ce au consumat băuturi alcoolice împreună, între mătușă și concubinul ei s-a iscat un conflict, iar tânărul a intervenit să-i despartă.
Concubinul mătușii sale, un bărbat în vârstă de 36 de ani, a luat un cuțit de bucătărie și i-a aplicat tânărului două lovituri în spate, după care a dat bir cu fugiții.
Tânărul a fost transportat la spital, iar oamenii legii l-au reținut pe agresor și l-au escortat la IP Strășeni. Făptașul și-a recunoscut vina și a fost reținut pentru 72 de ore, iar în prezent estre cercetat penal în cadrul unui dosar intentat pe numele său.