Un reprezentant al Ambasadei Rusiei la Chișinău a fost declarat persona non grata

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a anunțat astăzi că în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice (1961), s-a decis declararea drept persona non...

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a anunțat astăzi că în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice (1961), s-a decis declararea drept persona non grata pe teritoriul țării noastre a unui reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, acesta fiind obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit sursei citate, acest fapt a fost comunicat părții ruse în după-amiaza zilei de astăzi, cu prilejul convocării la sediul MAEIE a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov.

“În cadrul convocării, MAEIE a reiterat faptul că atacurile cu rachete asupra țării vecine escaladează în continuare riscurile de securitate, iar cetățenii țării noastre resimt tot mai mult efectele dezastruoase ale războiului. A fost subliniat că atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene generează inclusiv amenințări tot mai mari pentru securitatea energetică a țării”, se mai spune în comunicatul Ministerului de Externe.

In this article