Un moldovean și trei ucraineni transportau cu avionul marfă de contrabandă peste granița de stat

La o distanță de 35 de km de linia de frontieră cu Republica Moldova, polițiștii de frontieră ucraineni au depistat un avion plin cu mărfuri de contrabandă, dar...

La o distanță de 35 de km de linia de frontieră cu Republica Moldova, polițiștii de frontieră ucraineni au depistat un avion plin cu mărfuri de contrabandă, dar și persoanele implicate în infracțiune.

În seara de 16 ianuarie, oamenii legii din statul vecin au depistat trei cetățeni ai Ucrainei și un cetățean al Republicii Moldova, care folosind o aeronavă AN-2 scoasă din circuit și practic improprie pentru zbor, se pregăteau de punerea în aplicare a unei infracțiuni de contrabandă cu produse accizabile peste granița de stat a Ucrainei.

Planurile le-au fost curmate datorită informațiilor operative venite din partea cetățenilor îngrijorați cu privire la apariția unei aeronave pe un câmp agricol în imediata apropiere a unei așezări din regiunea Hmelnîțkîi, la o distanță de 35 de km de frontiera cu Republica Moldova.

La fața locului au mai fost găsite echipamente auxiliare pentru desfășurarea activităților ilegale: instrumente de navigație GPS, cisterne de combustibil și lubrifianți, lanterne pentru iluminarea pe timp de noapte a unei piste improvizate, dar și altele.

Reprezentanții Poliției Naționale Ucrainene au pornit o anchetă în acest sens cu confiscarea aeronavei și a bunurilor depistate.

In this article