Un bărbat din Bălți, cercetat penal de Direcția generală teritorială Nord a CNA pentru trafic de influență și escrocherie, a fost deferit justiției, după ce oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a remis dosarul în instanța de judecată pentru examinare în fond. Urmărirea penală pe caz a fost pornită în iunie 2021 de către Centrul Național Anticorupție, oficiul Nord, în baza mai multor denunțuri.
Potrivit rechizitoriului, s-a constatat că inculpatul, în perioada anilor 2020-2021, susținând că are influență asupra persoanelor publice, membri a comisiilor de examinare a conducătorilor auto din cadrul Secțiilor de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto, a pretins și primit de la șapte cetățeni din Nordul Republicii Moldova mijloace bănești în valută străină (euro), echivalentul sumei de 129 691 de lei, pentru a favoriza susținerea de către aceștia a examenelor de calificare auto în vederea obținerii permiselor de conducere.
De menționat este faptul că, învinuitul s-a sustras de la urmărirea penală, în privința acestuia, la demersul procurorului fiind aplicată de judecătorul de instrucție măsura preventivă sub formă de arest preventiv, care urmează a fi executat din momentul reținerii sau extrădării acestuia de către organele de drept, totodată acesta fiind anunțat în căutare.
Cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria mun. Bălți, iar dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunilor nominalizate, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 6 ani sau amendă în mărime de la 100 000 la 150 000 lei (în cazul art.326 alin.(1) din Codul penal) și închisoarea de până la 3 ani sau amendă în mărime de la 27500 la 50 000 lei (în cazul art.190 alin.(1) și 326 alin.(1) din Codul penal).
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.