Echipa comună formată din polițiștii de frontieră și ofițerii FRONTEX au identificat în traficul transfrontalier un șofer, care și-a asumat răspunderea să transporte 15 acte cu semne de falsificare și patru matrice pentru aplicarea ștampilelor. Persoana, legitimată ca cetățean al Republicii Moldova, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară la volanul propriei mașini.
În cadrul procedurilor de control, echipa comună a observat un comportament suspect din partea șoferului, fiind trecut la verificările adiționale.
Ca rezultat, într-un colet au fost depistate două permise de conducere ucrainene cu semne vădite de falsificare, patru matrice de cauciuc pentru aplicarea amprentelor ale datierelor grecești, precum și 13 adeverințe de înregistrare la locul de trai (forma Nr. 30), pe fiecare fiind aplicată ștampila umedă a autorităților din regiunea transnistreană, însă fără înscrisuri în ele.
La cele depistate, bărbatul de 42 de ani a declarat că nu știa ce conține coletul, întrucât a fost rugat să-l aducă din Ucraina.
În continuare, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est cercetează cazul sub toate aspectele legale în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun.