Un bărbat și-ar fi înjunghiat soția cu o șurubelniță

Momente de groază pentru o familie din Fălești. O femeie ar fi fost înjunghiată de propriul soț cu o șurubelniță. Cel care a alertat autoritățile a fost chiar...

Momente de groază pentru o familie din Fălești. O femeie ar fi fost înjunghiată de propriul soț cu o șurubelniță. Cel care a alertat autoritățile a fost chiar fiul femeii. Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de joi, 21 iulie, în satul Sărata Nouă.

La fața locului s-au deplasat membrii Grupei operative în plină componență, care au întreprins măsuri pentru stabilirea circumstanțelor. Bănuitul, un bărbat de 49 de ani, a declarat că între el și soția sa, o femeie de 43 de ani, s-a iscat o ceartă. La un moment dat, acesta a luat în mână o șurubelniță cu care i-a aplicat soției sale câteva lovituri în regiunea toracelui.

În urma măsurilor de constatare întreprinse, s-a stabilit că victima a fost transportată de către fiul său la Spitalul raional Fălești și preluată de către angajații Serviciului medical de urgență pentru acordarea asistenței medicale.

În privința agresorului a fost emis un Ordin de restricție de urgență, pe un termen de 10 zile. În urma testării alcoolscopice a agresorului, s-a stabilit o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,42 ml/l.

 

In this article