Candidaturile celor cinci noi ambasadori ai R. Moldova, aprobate de Guvern. Cine sunt diplomații

Guvernul a aprobat în cadrul ședinței de vineri, 22 iulie, numirea în funcție a cinci noi ambasadori ai Republicii Moldova. Astfel, Sergiu Odainic a fost desemnat ambasador în...

Guvernul a aprobat în cadrul ședinței de vineri, 22 iulie, numirea în funcție a cinci noi ambasadori ai Republicii Moldova. Astfel, Sergiu Odainic a fost desemnat ambasador în Canada, Iulian Grigoriță – în Qatar, Liliana Guțan – în Suedia, Emil Druc – în Lituania și Alexandr Roitman – în Israel.

Sergiu Odainic este diplomat de carieră, în rang diplomatic de ministru-consilier. De aproape 20 de ani este angajat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar, în prezent, ocupă funcția de Secretar general interimar al MAEIE. Anterior, a activat în cadrul misiunilor diplomatice ale țării noastre din Statele Unite ale Americii și Cehia.

Iulian Grigoriță are 24 de ani de experiență în diplomație și relații internaționale. Deține rangul diplomatic de ministru-plenipotențiar, iar, în prezent, este șef de secție la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Anterior, a activat în cadrul misiunilor diplomatice ale țării noastre de la Bruxelles și din Germania, a fost și consilier prezidențial pentru politică externă și integrare europeană.

Liliana Guțan este diplomată de carieră, cu o experiență de 15 ani de activitate în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. În prezent este șefă de secție la MAEIE. Anterior, a activat în cadrul misiunilor diplomatice ale țării noastre din Statele Unite ale Americii și din Grecia.

Emil Druc are 30 de ani de experiență diplomatică. În prezent este Ambasadorul Republicii Moldova în Canada. Anterior, a activat în cadrul misiunilor diplomatice ale țării noastre din Franța, Suedia și Belgia.

Alexandr Roitman are aproape 10 ani de experiență în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. În prezent este însărcinat cu afaceri a.i. la Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel. Anterior a activat în cadrul misiunii diplomatice a țării noastre din Federația Rusă.

 

In this article