O femeie a ajuns la spital, după ce a fost împușcată de către propriul soț. Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 05:40, în localitatea Băcioi, din municipiul Chișinău. După incident bărbatul ar fi încercat să fugă din țară, dar a fost reținut la Vama Leușeni, susțin sursele Deschide.MD, apropiate anchetei.
Este vorba despre doi soți în vârstă de 41 de ani, care după ce noaptea trecută au avut o ceremonie de familie, în această dimineață între ei s-ar fi iscat un conflict, din motive încă nestabilite de anchetă, dar care a culminat cu focuri de armă.
Bărbatul i-ar fi aplicat mai multe lovituri soției, peste diferite părți ale corpului, dar și a amenințat-o cu un pistol. Ulterior, acesta a efectuat o împușcătură în direcția soției sale și a rănit-o la un picior. Cei doi au la întreținere doi copii, care în timpul conflictului ar fi dormit în casă.
După ce și-a împușcat soția, bărbatul înarmat a urcat într-un automobil de marca BMW și a încercat să părăsească teritoriul R.Moldova, dar ar fi fost încătușat la Vama Leușeni.
Soția sa a fost transportată al spital pentru a-i fi acordat ajutorul medical necesar.
Sursele noastre mai menționează că bărbatul deține permis de port armă, un pistol de model CZ, dar și o armă cu țeavă lungă de model MP.