Un bărbat din Chișinău a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție, într-un dosar de trafic de influență. Acesta a fost prins în flagrant în momentul în care a primit 500 de euro de la alt bărbat.
Potrivit denunțătorului, bănuitul ar fi susținut că ar avea influență asupra angajaților Serviciului vamal al Republicii Moldova și că îl poate ajuta să radieze din baza de date informația privind traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare a automobilului cu numere de înmatriculare din Marea Britanie contra mitei de 1500 de euro.
La transmiterea celei de-a doua tranşe de 500 de euro sub controlul ofițerilor CNA, bărbatul a fost reținut și plasat în izolatorul centrului pentru 72 de ore. În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mijloace bănești și telefoane mobile, conținutul cărora urmează a fi examinat privind prezența informațiilor relevante cauzei.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.