Fiind implicați la menținerea ordinii publice, pe strada Armenească din capitală, inspectorii de patrulare au observat un bărbat care avea un comportament agitat și purta pe umăr două genți masive, transmite Breaking News.
Imediat, angajații INP au solicitat acestuia să se prezinte și l-au întrebat încotro se deplasează. Fiind foarte dezorientat, bărbatul se eschiva de la un răspuns. Astfel, ofițerii de patrulare au cerut de la bărbat să prezinte ce are în genți.
În acel moment, suspectul a pus gențile jos, le-a deschis și a luat-o la goană, însă a fost imobilizat de agenții de patrulare.
În gențile acestuia se aflau mai multe pachete sigilate cu peliculă și lipici, un cântar și diferite cutii.
Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor inspectorii au solicitat ajutorul grupei operative. Ulterior, bărbatul a fost escortat la Inspectoratul de poliție Centru. Identificat, acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 24 de ani, originar din Tiraspol, iar substanțele narcotice urma să le distribuie pe diferite locuri precum, sub copaci, tufari sau pietre.
În prezent, suspectul este cercetat penal.