UE va transfera primele tranșe din programele de suport bugetar pentru Moldova

Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița a avut la data de 17 iulie 2019, o întrevedere cu Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko. Discuțiile au vizat asistența macrofinanciară din...

Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița a avut la data de 17 iulie 2019, o întrevedere cu Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko. Discuțiile au vizat asistența macrofinanciară din partea Uniunii Europene și programele de suport bugetar, transmite Breaking News.

Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko a salutat acest fapt și a anunțat că primele tranșe din programele de suport bugetar din partea Uniunii Europene, un grant în valoare de 14,5 milioane de euro, vor fi transferate în următoarele zile. Valoarea totală a suportului bugetar din partea UE va depăși 45 de milioane de euro. Mai mult decât atât, oficialul a precizat că există spațiu pentru negocierea sumei și a perioadei fiecărei tranșe. Totodată, reprezentantul UE a menționat că Republica Moldova are parte de cea mai mare asistență financiară din partea UE per capita, însă e necesar ca țara noastră să poată absorbi aceste fonduri.

De asemenea, părțile au discutat și despre conferința privind prioritățile Guvernului în domeniul asistenței externe, care va avea loc în luna septembrie, anul curent. În acest context, Ambasadorul UE a declarat că la eveniment vor participa și oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene.

In this article


Join the Conversation