Ucraina acuză Rusia că a răpit 150 de copii din Lugansk

Ucraina spune că 150 de copii au fost luați ilegal din regiunea ocupată Lugansk în Rusia, relatează The Guardian. Centrul Național de Rezistență al Ucrainei a declarat că...

Ucraina spune că 150 de copii au fost luați ilegal din regiunea ocupată Lugansk în Rusia, relatează The Guardian. Centrul Național de Rezistență al Ucrainei a declarat că copiii au fost duși din districtul Starobilsk din Lugansk, pe 8 iunie, în două centre din districtul Prikuban din republica Karaciai-Cerchezia din Rusia.

Potrivit președintelui Volodimir Zelenski, până acum 19.393 de copii au fost transferați ilegal în Rusia din teritoriile ocupate ale Ucrainei, precizează sursa citată. Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin, în martie, acuzat de crime de război în Ucraina pentru deportarea ilegală a mii de copii ucraineni de pe teritoriul Ucrainei în Federația Rusă.

Un complet de judecători a fost de acord că există „motive rezonabile” să creadă că Putin și comisarul său pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova, poartă responsabilitatea pentru „deportarea ilegală” a copiilor ucraineni, se arată în document.

Joi, Centrul Național de Rezistență a declarat că 750 de copii din Lugansk sunt așteptați să sosească luna aceasta la cele două centre din Karaciai-Cerchezia.

De asemenea, a spus că „așa-numitele examinări medicale” ale copiilor au fost efectuate în teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei.

In this article