Trei ambulanțe, oferite de Primăria din Viena, vor ajunge la Chișinău

Primăria din Viena a oferit Chișinăului trei ambulanțe, care în scurt timp vor ajunge în capitală. Anunțul a fost făcut de edilul Ion Ceban, care în aceste zile...

Primăria din Viena a oferit Chișinăului trei ambulanțe, care în scurt timp vor ajunge în capitală. Anunțul a fost făcut de edilul Ion Ceban, care în aceste zile se află într-o vizită oficială în capitala austriacă. De cele trei unități speciale vor beneficia două spitale și o echipă mobilă a Direcției asistență medicală.

”Le-am mulțumit primarului de Viena, Michael Ludwig, și tuturor colegilor din Austria, pentru unitățile de transport specializate oferite anterior Chișinăului, dar și pentru sprijinul acordat în diferite domenii, de când avem stabilită colaborarea. Cele 3 ambulanțe (tip B) pentru instituțiile medicale și sociale din municipiul Chișinău vor fi repartizate Spitalului Clinic Municipal pentru Copii nr. 1, Maternității Municipale nr. 2 și Echipei Mobile de îngrijiri la domiciliu din cadrul Direcției generale asistență medicală și socială, inclusiv pentru transportarea pacienților aflați la tratament paliativ în procesul de îngrijiri pe termen lung”, a precizat primarul Ion Ceban.

Edilul a mai declarat că la Viena au loc mai multe dialoguri cu diverși specialiști în diferite domenii: infrastructură, mobilitate urbană, managementul deșeurilor, bunele practici incluzive pentru persoanele cu dizabilități și necesitați speciale, soluții naturale pentru bazinele acvatice etc.

”Mulțumim primarului Vienei și colegilor din diverse instituții din Austria pentru asistență și ghidare. Învățam cu drag de la orașul Nr. 1 în lume și știm că avem foarte multe de făcut acasă”, a adăugat Ion Ceban.

In this article