Transporta accesorii stomatologice fără acte de proveniență

Transporta accesorii stomatologice fără acte de proveniență. Un chișinăuian de 26 de ani a fost prins de ofițerii de patrulare, pe o stradă din Comrat, cu mașina ticsită...

Transporta accesorii stomatologice fără acte de proveniență. Un chișinăuian de 26 de ani a fost prins de ofițerii de patrulare, pe o stradă din Comrat, cu mașina ticsită cu marfă.

Oamenii legii l-ar fi somat pentru un control de rutină, însă au decis să-i verifice salonul și portbagajul. Acolo, au depistat mai multe cutii, care le-au dat de bănuit oamenilor legii. Întrebat dacă transporta ceva, șoferul a recunoscut că în cutii se află diferite instrumente și accesorii pentru stomatologie, însă nu deține actele necesare pentru marfă.

Lotul său ilegal de bunuri a fost estimate la suma de 300 000 de lei. Prin urmare, cutiile cu accesorii au fost ridicate, spre confiscare, iar dacă va fi găsit vinovat, șoferul va fi amendat cu 4500 de lei.

In this article