Tragedie la Ocnița: Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o remorcă

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o remorcă în timp ce o acoperea cu o pânză. Incidentul tragic s-a produs pe teritoriul Ocolului Silvic...

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o remorcă în timp ce o acoperea cu o pânză. Incidentul tragic s-a produs pe teritoriul Ocolului Silvic din raionul Ocnița, în apropierea satului Berezovca.

Potrivit Poliției, totul s-a întâmplat pe data de 11 decembrie, în jurul orei 16:00.

Un bărbat de 56 de ani, locuitor al raionului Ocnița, în timp ce conducea un tractor și tractând o remorcă pe teritoriul unei întreprinderi, a alunecat și a căzut de la înălțimea remorcii, în timp ce a vrut să o acopere cu o pânză.

Drept consecință, bărbatul a suferit un traumatism la nivelul capului.

Acesta s-a stins din viață până la sosirea ambulanței.

De asemenea, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc incidentul.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article