Tentativă de corupere dejucată la Punctul de trecere a frontierei „Sculeni”

Pe parcursul săptămânii curente, vigilența polițiștilor de frontieră din cadrul Punctului de trecere a frontierei „Sculeni” a dus la identificarea unei tentative de corupere activă în timpul controlului...

Pe parcursul săptămânii curente, vigilența polițiștilor de frontieră din cadrul Punctului de trecere a frontierei „Sculeni” a dus la identificarea unei tentative de corupere activă în timpul controlului de frontieră. Un cetățean român în vârstă de 35 de ani a fost surprins încercând să influențeze procesul de verificare prin oferirea unei bancnote de 50 de euro plasate în certificatul de înmatriculare al mijlocului de transport.

Incidentul s-a produs pe sensul de intrare în Republica Moldova, în momentul în care cetățeanul a prezentat certificatul de înmatriculare al vehiculului său polițistului de frontieră. În timpul verificării documentului, acesta a observat bancnota ascunsă, o acțiune evidentă menită să faciliteze procedura de control.

Cazul a fost denunțat imediat, iar cercetările continuă pentru stabilire tuturor circumstanțelor.

Poliția de Frontieră reiterează importanța respectării legislației în vigoare și subliniază că orice tentativă de mituire sau influențare a angajaților reprezintă o infracțiune sancționată conform legii.

În context, recomandăm cetățenilor:

➡️ Evitați orice tentativă de mituire. Orice încercare de a influența ilegal deciziile autorităților se sancționează conform legii.
➡️ Dacă observați nereguli sau acte de corupție, vă încurajăm să le raportați autorităților competente pentru a contribui la menținerea unui climat de integritate.
➡️ Pentru denunțarea manifestărilor de corupție contactați Linia Anticorupție la numărul scurt 1520.

 

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article