Tăcerea lui Năstase trezeşte suspiciuni şi îi afectează credibilitatea

Liderul PPDA, Andrei Năstase, refuză să dezmintă sau să comenteze acuzaţiile lansate de liderul PL, Dorin Chirtoacă, privind implicarea sa în mai multe scheme frauduloase. Tăcerea lui Năstase...

Liderul PPDA, Andrei Năstase, refuză să dezmintă sau să comenteze acuzaţiile lansate de liderul PL, Dorin Chirtoacă, privind implicarea sa în mai multe scheme frauduloase. Tăcerea lui Năstase trezeşte suspiciuni şi îi afectează credibilitatea, susţin jurnaliştii de la portalul Hotnews, într-un articol publicat astăzi.

“De mai mult timp, iar în campanie foarte insistent, dl Chirtoacă l-a acuzat pe dl Năstase de furt. L-a acuzat direct, folosind termeni duri și pronunțând cifre concrete de milioane de euro. Chirtoacă prezenta și niște acte, care le pretindea probe. Și dl Năstase nu a întreprins nimic. Cu toate că e jurist și a repetat neobosit că bun avocat Năstase nu l-a chemat în instanță pe Chirtoacă. Unica explicație, care se potrivește situației, e “că ceva este la mijloc – ceva de ce Năstase se teme”, scrie Hotnews.

Portalul sus-numit se întreabă, de asemenea, de ce liderul PPDA nu reacţionează în niciun fel la acuzaţiile viceprimarului de Bucureşti Aurelian Bădulescu, care a declarat că Andrei Năstase ar fi agent al serviciilor secrete ruseşti.

“Cu toate că prima dată acuzațiile au fost lansate încă in Iunie, dl Năstase nu le-a atacat. Acum acuzațiile au fost repetate de viceprimarul de București, dl Bădulescu.Chiar dacă acuzațiile au fost lansate prin intermediul unor surse media “cu imaginea șifonată”, totuși așa acțiuni nu rămân fără răspuns. Dar și aici dl Năstase a preferat să “înghită obidă” tăcut”, notează sursa citată.

La fel de stranie este şi poziţia pro-rusă a lui Năstase la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, pe care acesta nu a explicat-o.

“Dacă ne amintim votul pro Rusia a dlui Năstase la APCE, și ne amintim cât de surprinși au fost colegii lui din fracțiunea ACUM, putem face concluzia că decizia domnului Năstase a fost dictată din afară și el e un simplu executor al unei voința străine. De asta nu s-a putut împărtăși cu colegii. Pentru a spulbera toate aceste deducții, dlui Năstase îi trebuie doar să prezinte probele inversului și să explice de ce până acum nu i-a chemat în instanță pe cei care-l acuză. Imaginea dlui Năstase e serios deteriorată, iar tăcerea lui alimentează opiniile că în istoria dlui Năstase nu toate-s bune și curate”, conchide Hotnews.

Sursa: today.md

In this article


Join the Conversation