Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a transmis, joi, că președintele SUA Joe Biden nu va trimite trupe americane în Ucraina, care să lupte contra Rusiei, scrie Digi24.
„Nu vom fi implicați într-un război cu Rusia și nici nu vom trimite soldați în Ucraina ca să ne luptăm cu Rusia.
Nu știu de câte ori trebuie să vă mai spun: nu există nicio posibilitate ca președintele să trimită soldați americani în Ucraina care să lupte cu Rusia”, a declarat Jen Psaki.
Președintele american a precizat, joi dimineață, că va „lumea va trage Rusia la răspundere”, declarând, totodată, că monitorizează situația de la Casa Albă și că va primi actualizări de la echipa sa de securitate națională.
Președintele american a precizat că va avea o întâlnire cu liderii G7 în dimineața zilei de joi, înainte de a anunța „consecințe suplimentare” pentru Rusia.
Joe Biden a mai subliniat că va exista un „răspuns puternic și unit” din partea aliaților NATO, care descurajează orice agresiune împotriva membrilor săi.
În același timp, Joe Biden a spus că SUA nu vor trimite trupe americane în Ucraina. De asemenea, liderul de la Casa Albă a declarat că se va adresa poporului american în cursul zilei de joi.
Mesajul lui Joe Biden a venit după ce președintele rus Vladimir Putin a avut un discurs joi dimineață, în jur de ora 5.30 (4.30 ora României), în care a declarat că a trimis armata în Ucraina.
Sursa: paranteze.md