„Avem un număr extrem de mare de cetățeni care muncesc și trăiesc în afara țării și în acest context MAN se va axa, în primul rând, pe apărarea drepturilor lor și ne vom asigura că aceștia sunt tratați cu respect și demnitate acolo unde se află”, cel puțin asta se arată în Statutul Politic al Partidului Mișcarea Alternativa Națională.
În statul scrie că MAN crede cu desăvârșire că cetățenii noștri stabiliți peste hotare constituie o resursă extrem de importantă pentru dezvoltarea Republicii Moldova: capital intelectual, potențiali investitori, brațe de muncă calificate.
„MAN consideră că statul trebuie să faciliteze implicarea cetățenilor aflați peste hotarele țării în procesul decizional, dar și în procesele economice, creând/ dezvoltând mecanisme previzibile, accesibile și simplificate în acest sens. Credem că dialogul este instrumentul de bază al unui proces democratic. MAN, fiind adeptul principiilor social-democrate europene, apreciază beneficiile transparenței și ale unui dialog real între toate părțile interesate în cadrul unui proces decizional și le consideră precursorii dezvoltării.
MAN consideră că transparența procesului decizional și dialogul statului cu părțile interesate, dar mai ales cu cetățenii, sunt imperios necesare, în special în contextul erodării continue a încrederii cetățenilor în instituțiile statului. Decidenții trebuie să răspundă și să fie responsabili pentru fiecare decizie luată în exercitarea funcției, iar acest fapt poate fi realizat doar dacă cetățenii au acces la toate informațiile de interes public”, se arată în statut.
Membrii partidului încurajează toate eforturile de motivare a cetățenilor să participe, direct sau indirect, în actul guvernării.
„Obiectivul nostru este ca cetățenii să fie permanent informați despre deciziile decidenților, despre motivația și explicația acestora și, în același timp, să le fie ascultate sugestiile despre cum să fie îmbunătățită activitatea”, se punctează în opinia MAN.