Soția unui viceguvernator BNM, vizat în dosarul furtului miliardului, a părăsit PDM și a aderat la grupul Candu

Deputatul PDM, Ruxanda Glavan, a părăsit formațiunea și a aderat la grupul Candu. Despre aceasta parlamentarul a anunțat pe pagina sa de Facebook. „În 2010, când am aderat...

Deputatul PDM, Ruxanda Glavan, a părăsit formațiunea și a aderat la grupul Candu. Despre aceasta parlamentarul a anunțat pe pagina sa de Facebook.

„În 2010, când am aderat la PDM, am făcut-o pentru că am crezut în valorile pe care le promova acest partid, chiar dacă nu era vioara principală de la guvernare. Era o echipă în care am găsit mulți oameni cu stofă, carieriști consacrați, profesioniști desăvârșiți și membri sinceri, dornici să pună umărul pentru a schimba lucrurile spre bine. De-a lungul anilor ne-am tot dezvoltat, am trecut prin multe campanii electorale, „am cucerit noi teritorii”/ localități, am cunoscut sute de primari și consilieri, mii de membri de rând care puneau tot sufletul în dezvoltarea localităților de baștină, iar eu eram mândră să fiu parte a echipei.  Și chiar au existat timpuri în care expertiza mea în domeniul social sau medical a fost auzită și apreciată, iar asta îmi oferea încrederea că partidul își aude membrii”, a scris Glavan pe Facebook.

De precizat că atunci când grupul Candu a părăsit PDM, Ruxanda Glavan a criticat gestul. Ea a spus că ei au recurs la acest pas din supărare. Parlamentara susținea că această supărare este legată de faptul că după ședința Consiliului Politic Național al formațiunii niciunul dintre acești deputați nu au ocupat funcții de conducere în partid.

Amintim că Ruxanda Glavan a ocupat funcția de ministru al Muncii, dar și cea de ministru al Sănătății în perioada anilor 2015-2017.

Soțul acesteia, Aureliu Cincilei, este viceguvernator la BNM. În martie 2020, acesta a fost reținut de procurori, fiind vizat în dosarul furtului bancar. Cincilei a fost eliberat, deoarece colaborează cu ancheta.

In this article