Chicu, despre venirea medicilor români: Noi considerăm această misiune ca un schimb de experiență

Sosirea echipei de medici din România va fi un bun schimb de experiență cu medicii moldoveni, care sunt profesioniști, susține premierul Ion Chicu. Declaraţia a fost făcută astăzi,...

Sosirea echipei de medici din România va fi un bun schimb de experiență cu medicii moldoveni, care sunt profesioniști, susține premierul Ion Chicu. Declaraţia a fost făcută astăzi, în cadrul unui briefing de presă, susţinut împreună cu ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu.

„Medicii români vin la noi pentru a împărtăși experiența lor, iar noi considerăm această misiune frățească a medicilor ca o bună oportunitate şi ca un schimb de experiență. În Republica Moldova rata deceselor este una din cele mai mici, de 2,9%, mai mică decât media de la nivel global. Avem medici profesioniști in Moldova. Această cooperare va fi în beneficiul ambelor părți”, a declarat Ion Chicu.

Amintim că Guvernul României a trimis în misiunea de susținere în Moldova o echipă de 52 de cadre, care va dura 15 zile. În Moldova  a ajuns şi o parte din cele 500.000 de măști și 50.000 de echipamente de protecție, donate de Guvernul României.

In this article