SONDAJ: Dacă duminica ar fi parlamentare, PSRM ar acumula 48,6% din voturi, PAS – 21,9%, PDM – 8,7%, PPDA 7,4%

Dacă duminica viitoare ar fi organizare alegerile parlamentare, doar patru formațiuni politice ar accede în Legislativ. Este vorba despre PSRM, PAS, PDM și Partidul Platforma “DA”. Sunt datele...

Dacă duminica viitoare ar fi organizare alegerile parlamentare, doar patru formațiuni politice ar accede în Legislativ. Este vorba despre PSRM, PAS, PDM și Partidul Platforma “DA”. Sunt datele sondajului „Solidaritatea socială în contextul pandemiei COVID-19”, realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova.

Astfel, 48,6 la sută din cei deciși au spus că și-ar da votul pentru PSRM, doar 21,9% – pentru PAS, democrații ar acumula 8,7%, iar PPDA – 7,4%.

În afara Parlamentului rămâne formațiunea politică „Partidul Nostru”, care ar acumula doar 4,4 la sută din voturi, PCRM – 2,6%, PP „ȘOR” – 2,1%, iar PUN – 2%. Pentru alt partid s-au expus 2,4 la sută din respondenți, iar fiecare al cincilea a spus că nu știe sau nu vrea să răspundă la această întrebare. Totodată, fiecare a zecea persoană a declarat că nu va merge la scrutin.

Sondajul a fost realizat la telefon în perioada 1-7 mai pe un eșantion de 1141 de persoane din 418 de localități din toate regiunile țării. Marja de eroare este de trei la sută.

 

In this article