
Trupul neînsuflețit al uneia dintre cele două turiste românce dispărute după prăbușirea unei clădiri în orașul Görlitz a fost găsit sub dărâmături, au anunțat autoritățile germane. Potrivit presei locale, este vorba despre o tânără româncă în vârstă de 25 de ani, care fusese dată dispărută după incidentul produs în landul Saxonia.
Echipele de intervenție au descoperit victima miercuri, în jurul orei 22:30. Ulterior, operațiunile au fost suspendate temporar pentru ca medicul de urgență să constate decesul, după care trupul femeii a fost recuperat de sub ruine.
Poliția judiciară a ridicat probe de la fața locului și a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele tragediei.
Căutările continuă pentru celelalte două persoane dispărute: o altă femeie de cetățenie română, în vârstă de 26 de ani, și un bărbat de 47 de ani, cu cetățenie germană și bulgară.
Autoritățile germane au precizat că operațiunile de salvare sunt în desfășurare, iar cauza prăbușirii clădirii este în continuare investigată.
Inițial, alte două persoane au fost considerate dispărute, însă ulterior s-a stabilit că acestea nu se aflau în imobil în momentul producerii tragediei.
Orașul Görlitz este cunoscut pentru centrul său istoric și pentru clădirile în stil gotic, baroc, renascentist și Art Deco, folosite frecvent ca decor pentru producții cinematografice.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

