Seră pentru cultivarea cânepii în Hâncești. Cinci bănuiți au fost reținuți

Ofițerii de investigație din cadrul Direcției antidrog a Inspectoratului național de investigații al IGP, în comun cu angajații Direcției generale de urmărire penală a IGP, sub conducerea procurorilor...

Ofițerii de investigație din cadrul Direcției antidrog a Inspectoratului național de investigații al IGP, în comun cu angajații Direcției generale de urmărire penală a IGP, sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru combaterea crimei organizate și cauze speciale (PCCOCS), au documentat activitatea infrcațională a unei grupări în raionul Hîncești,   specializată în  cultivarea în condiții de seră a plantelor de cânepă, prelucrarea lor și comercializarea pe teritoriul țării, dar și peste hotare.

Astfel, în rezultatul acțiunilor desfășurate de către ofițerii Inspectoratului național de investigație, în conlucrare cu angajații Direcției Generale de Urmărire Penală a IGP, a fost stabilit faptul că  cinci persoane au format un grup criminal, și-au repartizat rolurile între ei și acționau de comun acord. Bărbații au vârste cuprinse între 23 și 43 de ani. Patru din aceștia sunt din raionul Cahul, iar un alt bărbat – din raionul Hâncești. Aceștia au fost monitorizați timp de două luni – din momentul în care au făcut rost de echipamentul necesar pentru realizarea scopului criminal.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul bănuiților, în raionul Hâncești, a fost depistată o seră destinată cultivării plantelor de cânepă, de unde au fost ridicate 188 de plante și  peste 100 de ghivece; iar  de la domiciliile altor bănuiți, a fost ridicat utilaj destinat cultivării plantelor de cânepă (lămpi, sisteme de irigare), aproximativ 100 grame de marijuana uscată, dispozitiv de consum a drogurilor cu urme de rășină, o armă deținută legal (pistol Walther cal.7,65), precum și muniții deținute ilegal (30 de cartușe cal. 7,65 și 9 mm).

Prin urmare, după reținerea celor cinci membri ai grupului criminal pentru 72 de ore, acestora le-a fost înaintată învinuirea și urmează să fie prezentați în fața magistraților, pentru examinarea demersului   de aplicare a măsurii preventive sub formă de arest pe un termen de 30 de zile.

În cazul în care vinovăția bănuiților va fi demonstrată în instanța de judecată, aceștia riscă o pedeapsă penală sub formă de închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Menționăm că, în perioada pandemiei cu COVID-19, poliția continuă să desfășoare acțiuni privind documentarea și depistarea infracțiunilor. Angajații poliției implicați în documentarea cazurilor, efectuarea perchezițiilor și reținerilor sunt asigurați cu echipament de protecție necesar pentru a nu pune în pericol sănătatea personală, dar și a cetățenilor.

In this article