Senatul Franței a adoptat o lege care restricționează tranziția de gen la minori

Senatul francez a adoptat un text de lege pentru reglementarea tranziţiei de gen înaintea vârstei de 18 ani, o iniţiativă a Partidului Les Républicains (LR, opoziţie) condamnată de...

Senatul francez a adoptat un text de lege pentru reglementarea tranziţiei de gen înaintea vârstei de 18 ani, o iniţiativă a Partidului Les Républicains (LR, opoziţie) condamnată de stânga şi dezaprobată de Guvern în urma unor ezitări, relatează AFP, preluată de News.ro.

Această iniţiativă a senatoarei LR Jacqueline Eustache-Brinio – adoptată marţi cu 180 de voturi la 136 – prevede o interzicere a tratamentelor hormonale minorilor şi un control strict al prescierii „blocanţilor pubertăţii”, molecule care permit suspendarea dezvoltării caracterelor sexuale secundare (sâni, voce, pilozitate) ale genului copilului cu care acesta nu se identifică.

Scopul este „să se evite ca minorii care-şi pun problema genului să nu regrete tratamente medicale sau chirurgicale de schimbare a sexului în urma unui diagnostic greşit”, a declarat autoarea textului, stârnind protestele stângii.

„Adevărata problemă pe care o aveţi este că persoanele transsexuale există şi că nu puteţi face nimic să le împiedicaţi”, i-a replicat ecologista Mélanie Vogel.

Textul a fost adoptat cu voturile aproape unanime ale alianţei LR-centru, majoritară în Senat.

Stânga şi grupul macronist s-au opus, iar grupul independenţilor, în care Partidul Horizons (centru-dreapta) este majoritar, nu a participat la vot.

Textul a fost trimis Adunării Naţionale, însă nimic nu indică în prezent că va fi examinat.

Dezbaterile au fost fost o ocazie ca Guvernul să-şi clarifice poziţia, în contextul în care intenţiile i-au rămas ambigue până marţi seara târziu.

Însă ministrul delegat însăcinat cu Sănătatea, Frédéric Valletoux, a respins în bloc iniţiativa, după ce a ascultat toate grupurile politice, denunţând „o abordare complet dogmatică, subiectivă, în care argumentele medicale şi ştiinţifice au puţină importanţă”.

Mai multe surse parlamentare au fost avertizate marţi de Executiv cu privire la un aviz guvernamental „al înţelepciunii”, adică nici favorabil şi nici defavorabil, care a iritat tabăra prezidenţială.

Mai mulţi parlamentari din Partidul Renaissance au semnat un editorial în Le Nouvel Obs în care denunţau o „ofensivă transfobă”.

„Noi nu ne vom da votul unui demers care este doar un pretext de a da credit unora dintre cele mai radicale, nedrepte şi reacţionare poziţii din Adunarea noastră”, a declarat revoltat senatorul Renaissance Xavier Iacovelli în şedinţa publică.

În urma acestor critici, liderul senatorilor LR Bruno Retailleau a trecut la atac.

„Nu există de o parte o tabără a binelui şi de alta o tabără a răului.

Nu există de o parte transfobi şi de cealaltă persoane cu umanitate deplină. Acest tip de afirmaţie este o insultă”, a tunat el, subliniind „datoria precauţiei şi a prudenţei” faţă de minori.

Raportorul iniţiativei, senatorul LR Alain Milon, a dat asigurări că aceasta garantează „echilibrul” între nevoia de a „alina suferinţele pacienţilor” şi de a „limita recurgerea la intervenţii ireversibile”.

Sancţiuni penale Versiunea textului supusă la vot în Senat prevede să se permită prescierea „blocanţilor pubertăţii” minorilor, dar într-un cadru precis, în „centre de referinţă pluridisciplinare” şi numai în urma unei monitorizări medicale cu o durată de cel puţin doi ani.

Prescrierea minorilor a unor hormoni încrucişaţi este însă interzisă, la fel ca realizarea „operaţiilor de reatribuire” a sexului.

Textul prevede ca medicii care încalcă aceste reguli să fie condamnaţi la până la doi ani de închisoare şi plata unei amenzi în valoare de până la 30.000. Frédéric Valletoux a denunţat „un precedent îngrijorător”.

Asociaţii de apărarea drepturilor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor şi numeroşi senatori au acuzat introducerea în text a unui articol dedicat implementării unui strategii naţionale în domeniul psihiatriei infantile.

„Incongruenţa genului, adică sentimentul unei inadecvări între genul resimţit şi cel de la naştere, a fost însă exclusă din categoria tulburărilor mentale de către Organizația Mondială a Sănătăţii (OMS) în 2018. Această propunere de lege vrea să interzică ceea ce este mai bine pentru tineri şi să meargă împotriva ştiinţei”, a denunţat marţi, la o manifestaţie în faţa Senatului, secretarul Asociaţiei „Toutes des femmes”, Daisy Letourneur.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article