Șeful IGP cere Procuraturii ridicarea imunității în privința a 17 deputați care au purtat de 9 Mai panglica ”Sf. Gheorghe”

În privința a 17 deputați ar putea fi aplicată procedura de ridicare a imunității. Cu o asemenea solicitare către Procuratura Generală s-a adresat șeful Inspectoratului General de Poliție,...

În privința a 17 deputați ar putea fi aplicată procedura de ridicare a imunității. Cu o asemenea solicitare către Procuratura Generală s-a adresat șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, care spune că doar așa parlamentarii care au purtat de 9 Mai panglica ”Sf. Gheorghe” vor putea fi amendați.
”În privința lor a fost constatată fapta. Sunt 17 la număr. La ziua de ieri, toate materialele au fost remise Procuraturii, urmând ca Procuratura, reieșind din sarcinile și atribuțiile pe care le are, în perioada imediat următoare să solicite ridicarea imunității. După ridicarea imunității deja va fi aplicată sancțiunea corespunzătoare, adică amenda”, a spus șeful IGP într-o intervenție pentru postul public de televiziune.
Cernăuțeanu a mai spus că Poliția a documentat peste 300 de persoane fizice care au purtat panglica bicoloră, interzisă prin votul deputaților PAS. Dintre acestea, la aproape 170 li s-a stabilit identitatea.
Mai mulți cetățeni au ieșit, de 9 mai, la Marșul Victoriei purtând în piept panglica ”Sf. Gheorghe”. PSRM a anunțat că va acorda suport juridic fiecărui cetățean, care va fi amendat pentru că în ziua de 9 mai a purtat panglica Sfântului Gheorghe.

In this article