Șeful CFM, Oleg Tofilat, a demisionat din funcție

Oleg Tofilat, directorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată a Moldovei”, a demisionat din funcție. Motivul demisiei ar fi criza achitării salariilor pentru angajații CFM, care sunt...

Oleg Tofilat, directorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată a Moldovei”, a demisionat din funcție.

Motivul demisiei ar fi criza achitării salariilor pentru angajații CFM, care sunt cu restanțe de aproximativ trei luni de zile.

De menționat că, la data de 24 mai 2021, concursul pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a fost câștigat de Oleg Tofilat.

Anterior, în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2020, el a activat în Maroc în calitate de expert al Sofreco (Franța) pe transporturi și administrație publică.

Până atunci, în perioada aprilie 2015 – octombrie 2017, a fost secretar de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, iar din martie 2010 și până în aprilie 2015 a ocupat fotoliul de șef al Direcției audit intern al Ministerului Transporturilor.

În anii 1999-2005 a fost director pentru dezvoltare la compania Air Moldova, iar apoi (2005-2009) – director adjunct la compania aeriană ucraineană Tavrey Airlines.

 

In this article