Într-un gest de recunoaștere a contribuției culturale, Președinta Maia Sandu și omologul său român, Klaus Iohannis, acordă Înaltul Patronaj pentru Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, marcând astfel Ziua Mondială a Teatrului pentru al patrulea an consecutiv.
Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare către toți cei implicați în lumea teatrului, evidențiind eforturile lor deosebite în valorificarea și promovarea unității culturale dintre cele două țări.
„Reuniunea Teatrelor Naționale Românești reprezintă un alt legământ peste Prut, care ne apropie și mai mult, este o ocazie de celebrare a relației tot mai strânse dintre Chișinău și București, mai ales în această zi semnificativă pentru întregul popor român, care comemorează 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Pe lângă rolul său esențial în plan politic și economic, România rămâne unul dintre cei mai puternici susținători ai noștri în Uniunea Europeană și în procesul de consolidare a păcii și prosperității în țara noastră”, a subliniat Președinta Maia Sandu.