Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat bunuri în valoare de 4,5 milioane de lei.
De asemenea, săptămâna trecută, Agenția a preluat în administrare mijloace financiare în valută, echivalente cu 11 milioane de lei.
Totodată, ARBI are la executare 107 delegații pe 75 de cauze penale în privința a 154 de subiecți cu statut. În perioada de raport, Agenția a evaluat 35 de imobile și patru bunuri mobile.
Pe componenta de combatere a corupției, ofițerii de urmărire penală au transmis procurorilor cu propunere de remitere în judecată patru dosare penale. Au fost efectuate nouă expertize judiciare, 26 de rapoarte de expertiză anticorupție, nouă avize consultative și au fost inițiate două analize operaționale.
Șase instruiri au fost organizate de către ofițerii din cadrul Direcției educație anticorupție, alte nouă fiind planificate. Au fost eliberate 164 de caziere de integritate, iar la linia națională anticorupție au fost recepționate 32 de apeluri telefonice.
În cancelaria CNA au fost înregistrate 1.412 materiale, în izolator se află o persoană reținută.