Sandu: Dacă Rusia va atenta la neutralitatea noastră, vom lua măsuri de protecție

Președinta țării, Maia Sandu, afirmă că dacă Federația Rusă va încerca să încalce suveranitatea și independența Republicii Moldova, atunci autoritățile statului vor pune în aplicare măsurile de protecție....

Președinta țării, Maia Sandu, afirmă că dacă Federația Rusă va încerca să încalce suveranitatea și independența Republicii Moldova, atunci autoritățile statului vor pune în aplicare măsurile de protecție.

Declarația a fost făcută de șefa statului în cadrul conferinței comune, susținută alături de președinta Georgie, Salome Zourabișvili, astăzi, 17 octombrie, în cadrul vizitei de lucru pe care o desfășoară la Chișinău, transmite breakingnews.md cu referire la realitatea.md.

Maia Sandu a declarat că, autoritățile statului se ocupă de asigurarea securității țării chiar din primele zile ale începerii războiului din Ucraina.

„Siguranța cetățenilor noștri este una din cele mai importante măsuri luată de autoritățile noastre chiar din primele zile de război. Am solicitat susținerea partenerilor internaționali. Avem discuții destul de bune la acest subiect, iar când vom avea acțiuni concrete o să le comunicăm. Vreau să știți că siguranța oamenilor este cel mai important lucru pentru noi. Dar dacă, cumva, Rusia va îndrăzni să atenteze la securitatea sau suveranitatea Republicii Moldova, atunci noi vom pune în aplicare toate măsurile de protecție”, a spus Sandu.

Amintim că, luni, 10 octombrie, Ministerul Apărării a informat că, între orele 08:33-09:02, structurile specializate ale instituției de apărare au identificat trei ținte aeriene care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.

In this article