Trei cetățeni moldoveni sunt documentați pentru deținerea și folosirea actelor cu semne de falsificare. Incidentele au fost înregistrate la ieșirea din țară, în punctele de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni.
La controlul trecerii frontierei de stat s-au apropiat, la câteva ore distanță, trei tineri de 23 și 24 de ani. Aceștia se deplasau ca pasageri ai unor curse internaționale spre Franța și Germania.
Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unor verificări suplimentare asupra persoanelor și lucrurilor personale. Drept urmare, asupra unui tânăr din Anenii Noi au descoperit un permis de conducere, eliberat pe numele său, cu însemnele autorității competente din Irlanda. Fiind cercetat cu tehnica din dotare, permisul de conducere prezenta semne clare de falsificare.
În cel de-al doilea caz, în portmoneul personal al călătorului se aflau un permis de conducere moldovenesc și o carte de identitate românească, ce nu întruneau condițiile unor acte autentice.
O altă carte de identitate, care ar fi eliberată de autoritățile competente din România, s-a descoperit în bagajul unui tânăr din raionul Strășeni.
Persoanele vizate au fost audiate și toți trei au recunoscut că și-au perfectat actele prin intermediari, pentru a se legitima în străinătate. Posesorii au achitat între 150 și 1500 de euro.
Actele au fost transmise către laboratorul criminalistic. Cercetările vor continua pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate pentru atragerea la răspundere corespunzătoare.