Kremlinul a reacționat, marți, la declarația lui Emmanuel Macron, conform căreia țările europene ar putea să trimită trupe pe frontul din Ucraina, amenințând din nou cu războiul. Regimul Putin spune că o confruntare militară între Rusia și NATO ar deveni „inevitabilă” în cazul în care statele europene membre NATO ar trimite trupe să lupte în Ucraina, relatează Reuters.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a vorbit deschis, luni, despre posibilitatea ca statele europene să trimită trupe pe frontul din Ucraina, deși a spus că nu există un astfel de consens printre aceste țări, deși aliații sunt de acord că e nevoie de mai mult ajutor material pentru Ucraina.
„Nu există astăzi un consens pentru a trimite în mod oficial, asumat şi aprobat, trupe terestre. Dar în dinamică, nimic nu trebuie exclus. Vom face tot ce este necesar pentru a ne asigura că Rusia nu poate câştiga acest război”, a explicat preşedintele francez la finalul unei conferinţe internaţionale în sprijinul Ucrainei.
„Simplul fapt că se discută despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina din țările NATO este un element nnou extrem de important”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, referitor la remarcile liderului francez.
Întrebat despre care ar fi riscurile degenerării într-un conflict direct Rusia-NATO dacă statele Alianței trimit trupe să lupte în Ucraina, Peskov a spus:
„În acest caz nu mai putem vorbi de probabilitate ci de inevitabilitatea unui conflict direct”.
Între timp, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că nu există planuri pentru desfășurarea de soldați în Ucraina, deși Alianța a oferit un ajutor „fără precedent” guvernului de la Kiev și armatei sale.
„Nu există planuri” pentru desfășurarea de trupe în Ucraina, iar o astfel de decizie ar avea nevoie de o susținere unanimă din partea tuturor membrilor. Liderii din Suedia, Slovacia, Polonia și Cehia au spus toți, astăzi, că nu intenționează să desfășoare trupe.