Ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, cere edilului capitalei, Ion Ceban, să solicite instanţei de judecată interzicerea protestelor organizate de Partidul „Şor”. „Șase săptămâni de șantaj asupra Capitalei și a chișinăuienilor. La 112 se înregistrează zilnic zeci de apeluri de la cetățeni, care sunt supuși presiunilor din partea celor, care se numesc protestatari, organizați de partidul Şor”, a menționat Revenco.
„6 săptămâni de şantaj asupra capitalei şi chişinăuenilor. La 112 se înregistrează zilnic zeci de apeluri de la cetăţeni, care sunt supuşi presiunilor din partea celor, care se numesc protestatari, organizaţi de partidul Şor. Zgomotul excesiv, mizeria de pe străzi, care implică riscuri sanitare, orăşeni şi jurnalişti agresaţi, persoane în stare avansată de ebrietate, limbaj licenţios – sunt doar câteva dintre încălcările pe care se plâng locuitorii capitalei.
Poliţia e la datorie şi protejează cetăţenii, dar dincolo de efortul poliţiştilor, capitala noastră este afectată de lipsa de acţiune a primarului Chişinăului. Situaţia în capitală a ajuns la limita siguranţei cetăţenilor, de aceea chem cu insistenţă Primăria Chişinău să solicite instanţei de judecată interzicerea manifestaţiilor organizate de fugarul penal Şor. Domnule primar Ceban, vă solicit să vă faceţi treaba pentru care aţi fost ales ca primar. Nu uitaţi că aţi rugat locuitorii Chişinăului să vă voteze, asigurându-i că veţi lucra doar în beneficiul lor și nu în cel al ambiţiilor dumneavoastră politice.